Ce este o carte buna ?

*Acest articol vine ca un raspuns la provocarea lansata de Libris - Ce este o carte buna?

Buna!

  Ce mai faceti dragile mele? Am lipsit o vreme de pe blog fiindca am avut un program haotic si am petrecut mai putin timp acasa. Asta nu inseamna ca nu m-am gandit la voi. Revin astazi cu un articol in care am pus mult suflet pentru ca este vorba despre unul dintre subiectele mele preferate: cartile. Cea mai tare librarie online , adica Libris, a lasat o provocare foarte interesanta - sa raspundem la intrebarea: ce este o carte buna?

Si aici incepe magia...

Citesc de cand ma stiu. Cand eram mica si mainile mele nu acopereau nici un sfert din coperta cartilor, nu stiam sa aleg cartile bune. Nu stiam nici ce este aceea o carte buna. Citeam pur si simplu pentru ca eram curioasa sa vad ce ascund copertile misterioase. Am inceput prin clasa a doua cu Legendele Olimpului - Zeii si Eroii si acum imi dau seama ca este o carte buna. De ce? Pentru ca a fost cea care mi-a deschis portile spre minunata lume a lecturii. A fost trecerea perfecta de la povestile cu printi si printese, la o lume mai serioasa, unde raul avea o alta forma, unde nu invingea mereu binele si oamenii puteau sa fie buni si rai deopotriva. Am recitit-o de 4 ori si de fiecare data i-am gasit mai multe intelesuri, de fiecare data printre paginile ei am gasit si franturi de amintiri. O carte buna este deschizatoare de drumuri.


 Apoi au trecut prin mainile mele o multime de carti. Mii si mii de pagini, cuvinte impletite formand lumi. Am patruns in atatea minti, am inconjurat lumea cu imaginatia mea, am pasit in case, le-am decorat dupa bunul meu plac, am zugravit chipuri, am desenat cu ochii mintii riduri pe fete intelepte, am ras, am plans, mi-au transpirat palmele de emotie, m-am pierdut printre randuri si... am luat-o de la capat! Asta au facut din mine cartile bune.
   Ce este o carte buna? Este motorul care intretine dorinta de a citi inca o carte. Si inca una. O carte buna este aceea care te captiveaza inca de la primele pagini, te ajuta sa intri atat de bine in lumea despre care citesti, incat la un moment dat nici nu mai stii daca nu cumva e totul aievea. In drumul meu printre litere fermecate am intalnit si carti care nu mi-au spus nimic in acel moment, asa ca nu am continuat sa le citesc, ci le-am lasat pentru o alta zi, o zi care cateodata a venit pentru ele, alteori a ramas doar o probabilitate. Putem evidentia o carte buna punand-o in balanta cu una insipida. Cartea buna va straluci precum un diamant intre bulgarii de pamant.



  O carte buna este aceea pe care iti vine sa o recomanzi oamenilor pe care ii iubesti cel mai mult, e ca un dar de pret pe care vrei sa il oferi. E ca si cum ti-ai taiat o felie din tortul fericirii si vrei sa le dai cate putin si celor dragi, curioasa fiind daca are acelasi gust si pentru ei. Cand descopar o carte care m-a impresionat prin subiect, prin personajele atent conturate, o carte in care ma regasesc, o recomand mamei, iubitului, prietenelor mele, oamenilor care imi sunt aproape sufleteste. Ochii mei au atunci stralucirea aceea a omului care a descoperit o comoara, dar ii e teama sa spuna prea multe pentru a nu strica surpriza celor care urmeaza sa o descopere la randul lor.
   Da! O carte buna este aceea care te insufleteste, o carte despre care tot povestind, uiti de tine si tot desenezi frenetic povesti prin aer cu degetele. Apoi, dupa ce termini de povestit, iti amintesti ca tu ai terminat minunata carte, o cuta usoara ca o umbra se iveste intre sprancene, de nemultumire,  si iti vine sa cauti ceva cu subiect asemanator in speranta ca poate vei trai acelasi emotii intense.



   Ce este o carte buna? Este una din care putem invata, prin prisma filei de trecut redate in ea. O carte in care evenimentele sunt redate cu acuratete, a carei poveste este corect plasata in timp si spatiu. Da, o carte buna are nevoie si de pragmatism, deoarece micile detalii construiesc marile povesti. Cum pot gandurile mele sa tese cu harnicie panza istorisiror daca autorul a incurat firele? De exemplu, crinolinele si palariile cu pene nu si-ar gasi locul in acest secol si o astfel de poveste ar deveni absurda in mintea avida de cunoastere. Iata de ce veridicitatea e importanta in biografii, carti cu tema istorica sau povesti de dragoste din timpuri apuse.E minunat sa observi cum gandeau oamenii din trecut, ce preocupari aveau, cat de diferiti, sau de asemanatori erau cu noi.


  O carte buna nu o sa fie niciodata la fel de buna pentru toata lumea. Asta e si frumusetea cartilor, nu e asa? Sa ne descoperim fiecare propria carte buna, aceea care poate ne va schimba perceptia asupra vietii, sau care ne va deschide drumuri spre noi insine.
  Care e cea mai buna modalitate de a raspunde la intrebarea: CE ESTE O CARTE BUNA? Sa citim! Numai asa ne vom afla raspunsurile, numai asa vom adauga pe raftul acela special, pe care il purtam in suflet, adevaratele comori.

  In incheiere as vrea sa va daruiesc un citat drag mie, pe care profesorul meu de istorie din liceu mi l-a lasat pe pagina albumului de clasa a XII-a. Sunt cuvinte care ma motiveaza si care pentru mine reprezinta un adevar absolut:

" Cartile vor transforma lumea.
Literele ne vor umple ochii, pielea, strazile, santurile, masinile.
Lumea va deveni, intr-o zi, o carte, pe care am scris-o noi, citind." 

                                                                                         H.S.

As vrea tare mult sa citesc in comentarii si raspunsurile voastre la intrebarea "Ce este o carte buna?". Nu uitati ca cele mai diversificate carti online le gasiti pe Libris, in plus, mereu au promotii. Va multumesc!
         

Comentarii

Lavender Thoughts a spus…
Foarte frumos articolul tau! L-am citit cu sete!:) Mi-au placut mult si citatele alese!
Felicitari, Adelina!

Ilda
Adelina Tomescu a spus…
Multumesc draga mea! Mi-a facut placere sa revin pe blog cu un astfel de articol. Te pup!
falei oalei a spus…
great blog

shirts
Andreea D. a spus…
Ce e o carte bună? E acea carte care nu te lasă să o închizi, e acea carte care te frământă peste noapte, e acea carte care te ţine trez până noaptea târziu, e acea carte care se termină repede, e acea carte care nu te lasă să sesizezi cum dai pagină după pagină.
Ancutza1993 a spus…
Un articol frumos in care se vede ca ai pus mult suflet :)
AlexantzA a spus…
Pentru mine o cartea buna este aceea pentru nu o mai pot lasa din mana, cand incep sa o citesc nimic nu ma intrerupe.
Iar daca la final ma gandesc "Of, s-a terminat.." sigur a fost o carte buna si cel mai probabil o recitesc. :)
ABC...prin viata a spus…
O carte buna e o carte a carei lectura te relaxeaza si de pe urma careia ai macar un lucru de invatat.
Adelina Tomescu a spus…
Ma bucur ca ti-a placut!
Adelina Tomescu a spus…
Asa este, o carte buna nu o mai poti lasa din mana nicio clipa!
Adelina Tomescu a spus…
Exact asa imi spunea si tatal meu... O carte buna este aceea din care ai invatat ceva.
Adelina Tomescu a spus…
Iti dau dreptate Andreea!
Dee a spus…
O carte buna este o carte a carei actiune te face sa uiti unde esti, cum stai daca ti-e frig sau foame iar la sfarsitul ultimei propozitii sa te faca sa spui "gata?", "mai vreau!".:)
Pupici

Postări populare