De Crăciun

Dragi cititoare,

   Iată că suntem în Ajunul Crăciunului şi dacă privim puţin în urmă, peste umăr, nici nu ne dăm seama când a plecat vara. Parcă atât de repede zboară timpul! Aşa ne trec zilele şi anii, ne schimbăm, întâmplările pe care le întâmpinăm ne frământă şi ne modelează că pe o bucată de lut. Îndemnul meu esta ca de acest Crăciun să nu uităm de suflet.



   În goana după cadouri, avem tendinţa să ne pierdem. Cumpărăm, dar uităm pentru ce, ne gândim la bani şi nu la zâmbete, oferim cadouri scumpe, dar uităm să împachetăm alături şi un gând curat, venit din inima. Consumatorismul s-a strecurat în vieţile noastre pe nesimţite şi ne-a schimbat puţin câte puţin.

  Este trist să vedem că oamenii deja nu mai ştiu ce înseamnă cu adevărat Sărbătoarea Crăciunului. Dacă îi întrebi, gândul le zboară la Moş Crăciun şi cadouri, uitând că de fapt sărbătorim Naşterea Domnului. Promovând doar lucrurile care aduc câştiguri materiale şi publicitate, să nu ne mire faptul că nu mai simţim cu adevărat Sărbătorile. De la an la an, devenim tot mai reci, alergăm în stânga şi în dreapta, iar de Crăciun tot ce facem e să ne răsfăţăm papilele gustative cu fel de fel de preparate şi băuturi şi să ne uităm fascinaţi la ultimul model de tabletă ce a poposit sub brad.



   Va îndemn să fim altfel, de dată această. Luaţi-i de mâna pe cei dragi. Spuneţi-le că îi iubiţi, că îi apreciaţi. Petreceţi mai mult timp cu copiii voştri, cu bunicii şi părinţii. Faceţi multe poze. Zâmbiţi mult! Desenaţi modele pe geamurile aburite. Amintiţi-vă să fiţi din nou copii.

   Citeam zilele trecute ceva interesant pe internet şi vreau să împărtăşesc cu voi. Atunci când cumpăraţi cadouri scumpe copiilor voştri, de Crăciun, spuneţi-le că sunt de la voi, nu de la Moş Crăciun. De ce? Pentru că poate pentru alţi copii, Moşul aduce nişte fructe şi o ciocolată, iar aceşti copii nu o să înţeleagă niciodată de ce Moş Crăciun discriminează.

  În încheiere, va doresc să aveţi parte de Sărbători de poveste, pline de iubire şi bucurii! Să fiţi mai buni şi mai toleranţi şi să îi îmbogăţiţi pe cei din jur cu zâmbete sincere şi îmbrăţişări calde.

Crăciun Fericit!

Comentarii

Postări populare