Irisul magic * The magic iris flower: Xerjoff Irisss

Bună, dragile mele! 

   Astăzi este o zi specială fiindcă mă pregatesc să vă dezvălui o taină: am descoperit cel mai frumos parfum centrat pe nota de iris florentin. Da, ştiu, este nota mea prefearată şi poate sunt subiectivă, veţi spune. Nu ştiu dacă aveţi dreptate, dar cert este ca Xerjoff Irisss este atat de perfect încât îţi înmoaie genunchii atunci când îl simţi pentru prima data şi îţi face inima să bată mai tare de fiecare dată când te întorci la el. Oh, şi crede-mă, ai să o faci. O sa vrei să il porţi iar şi iar, până o să ai impresia ca îţi curge prin vene. 




   Să vi-l descriu? Cum aş putea, fără să pară prea sărace şi prea fără miez cuvintele mele? Totuşi, o să vă spun o poveste care să ii zugravească una dintre multiplele faţete. 


 Abia o zărești printre cedrii falnici ce aruncă umbre lungi peste pădure. Dacă privești atent, o să îi vezi mai întâi părul argintiu ca un fum, unduindu-se în bătaia vântului, apoi o să îi ghicești silueta subțire, de vrăjitoare a pădurii. Stă în genunchi. Culege flori de iris. Ține buchetul în brațe, iar mișcările îi devin frenetice pe măsură ce buchetul prinde contur. Printre bulgării de pământ se zăresc și rădăcinile florilor de iris. Le îngroapă îngrijorata cu mâinile ei mici, și tot privește în spate peste umăr, iar mișcarea îi răvășește pletele ce îi curg acum peste petale. Mă uit la ea. E ireal de frumoasă și parcă îmbibă chiar și aerul din jur cu gingășia ei. Gata! Iat-o că se ridică. Buchetul îi strivește rochia cu greutatea lui, desenând forme fantomatice pe trupul ei moale. Pleacă. Să o strig? Aleargă și strânge buchetul la piept. Se uită în urmă și buzele i se mișcă ritmic. Irisss, Irisss... șoptește și aleargă mai departe. 



  Dacă încă vă plac poveştile cu vrăjitoare, vizitaţi cu încredere magazinul Elysee Concept şi lăsaţi-vă prinşi în mrejele lui Irisss.

 Hello, my darlings!

    Today is a special day for me because I am going to reveal zou a secret: I discovered the most beautiful fragrance gently buit around the orris note. Yes, I know, is my favorite note and I may be subjective, you would say. I do not know if you are right, but Xerjoff Irisss is so perfect that it would blow your mindthe first time you will try it and will make your heart beat faster every time you come back to him. Oh, and trust me, you will want to come back. I am sure zou would feel the urge to wear it again and again, 'till you will be certain that it runs through your veins.




    Shall I describe it? How could I, without my words being too flavorless? However, I will tell you a story that would depict one of its many facets.


You can barely catch a glimpse of her through the imposing cedar trees that cast long shadows over the forest. If you look closely, you'll see her silver hair, like smoke undulating in the breeze, then her thin silhouette, like witch of the forest. She is on her kneels, picking iris flower. She keeps the bouquet in her arms, and her movements became frantic as the bouquet is taking shape. Among clods of soil, there can be seen the roots of the iris flowers, but just for a second, than she buries them quickly with her small hands, as she looks back over her shoulder looking worried. The movement makes her hair flow like a river over the petals. I look at her. She is unbelievably beautiful and she impregnates even the air around with her tenderness. She rose up. The bouquet's weight draws ghostly shapes on her dress. She starts to run but suddently she looked back and I saw her lips move rhythmically. Irisss, Irisss ... she whispers and loses her trace in the majestic forest.
  If you still love fairytales with misterious witches, visit Elysee Concept Gallery and let Irisss amaze your senses. 

Comentarii

Postări populare