sâmbătă, 19 noiembrie 2016

Un strop de lux pentru pleoapele tale: Guerlain Ecrin 2 Couleurs

Bună, dragile mele! 

  Ce mai facți voi? Eu ma bucur de razele de soare ce îmi bat în ferestre. Nu mă așteptam să mai fie atât de frumos afară după zilele atât de friguroase de săptămâna trecută. 
  
  O să vă arăt astăzi niste farduri pentru pleoape excelente pentru acest sezon. De îndată ce vine toamna, mă simt tot mai atrasă de nuanțele de maro ruginiu, mov-prună, sau oranj. Totodată, aceste nuanțe se potrivesc de minune ochilor mei căprui, așa ca este evident de ce nu am putut sa le rezist celor două palete de farduri cu două culori de la Guerlain. 




  Fiind niște adevărate franțuzoaice, ambele palete vin într-un săculeț de catifea menit să le ascundă rotunjimile aurii. Fiecare paletă are o oglindă si un aplicator. Ambalajul este deosebit de elegant și totodată practic.





  Vă asigur că toate combinațiile de nuanțe sunt ispititoare, însă eu m-am oprit la Two Parisian și Two Spicy. 


  Înainte să vă arăt nuanțele, aș vrea să vă povestesc puțin despre formula produsului. Fiecare paletă conține două culori asortate, una cu finish satinat, iar alta strălucitoare. Cele două sunt foarte diferite ca formulă, așadar trebuie sa acordați atenție aplicării acestora. 

  Nuanța mai deschisă din ambele palete are o textură foarte cremoasă. E aproape ca un fard cremă, sau mai bine spus, ca un pigment sub formă de cremă, fiindcă are particule foarte mărunte de sclipici. De aceea este absolut necesar sa fie aplicată peste o bază de machiaj si neapărat cu o pensulă plată, sau chiar cu degetele. Se poate aplica și cu pensula umedă. Efectul de pe pleoape este unul de tip "wet look", foarte sexy. Puteți să aplicați nuanța strălucitoare și peste cea satinată/mată pentru a crea un efect sofisticat. Din păcate la capitolul rezistență, nu excelează daca nu sunt aplicate peste o bază.

  În ceea ce privește nuanța închisă din fiecare paletă, aceasta are o textură foarte plăcută, cremoasă și ea, dar mult mai ușor de aplicat. Pigmentația este excelentă, iar estompările se fac ușor. Rezistența este peste medie, chiar și fără bază pentru fardul de pleoape. 

  Paleta Two Spicy conține o nuanță strălucitoare de de oranj-arămiu, cam cum sunt apusurile de soare în august care arată minunat asortată cam la orice culoare a ochilor, însă cred că ar pune cu adevărat în valoare ochii verzi. Cea de-a doua nuanță din paletă, cea satinată, este un maro cald, ca o cafea în care ai pus o linguriță de frișcă. O folosesc foarte des, atăt în pliul pleoapei, cât și la baza genelor, pentru un efect de machiaj fumuriu. 
La lumină naturală

  Paleta Two Parisian are un nume foarte potrivit, căci nuanța strălucitoare de roz pudră prăfuit mi se pare perfectă pentru a ilustra farmecul franțuzoaicelor. Știți despre ce vorbesc, felul în care ele pur și simplu arată impecabil, dar fără a părea că au depus prea mult efort pentru asta. Ei bine, exact așa e și culoarea asta: e suficient de deschisă astfel încât să emane bun gust, dar suficient de sclipitoare încât să te scoată din anonimat. Nuanța asortată acesteia este aici un mov foarte închis, aproape spre negru, care este de asemenea deosebit de versatil. Cel mai mult îmi place să îl aplic la baza genelor, atât pe pleoapa mobilă, cât și pe cea inferioară.



  Voi ați încercat fardurile pentru pleoape de la Guerlain? Care este preferatul vostru? Aștept cu drag comentariile voastre! 

Niciun comentariu: