Frumusețea normală – un reper necesar pentru copii

Lucrurile mărunte dau farmec vieții, iar atunci când vine vorba de detalii educaționale, acestea sunt criterii extrem de importante, pe care trebuie să le oferim copiilor în mod corect, cât mai aproape de normalitatea și adevărurile general valabile.


Fiecare percepe frumusețea în mod diferit. Unii punem accent mai mult pe frumusețea fizică, alții pe cea spirituală sau comportamentală. Ne simțim mai frumoși atunci când suntem îngrijiți, atent îmbrăcați și de ce nu, atunci când folosim produse de make-up.

Este normal pentru majoritatea să încercăm să fim cea mai bună vesiune a noastră. De aceea suntem mereu interesați de produse de beauty, de fashion și de mijloace de dezvoltare personală.

Primele repere cu privire la corpul uman și ce înseamnă îngrijirea, frumusețea, le primim în anii copilăriei, de la mama, familie, și persoanele din jur cu care interacționăm.
Conștient sau nu, și jucăriile au un rol în educația oferită de către părinți. Copiii percep drept normalitate tot ceea ce îi înconjoară în copilărie. Și iată cum am ajuns la vestitele păpuși Barbie, care au mai nou, o concurentă, Lammily.

Acest concept de păpușă presupune un întreg manifest pentru normalitate, pentru frumusețea naturală, proporții realiste de corp și inteligență emoțională, cu accent pe înțelegerea de sine, a imaginii și emoțiilor proprii, dar și cu privire la acceptarea și înțelegerea celor din jur, indiferent de aspectul lor fizic.

Păpușile sunt și ele, un reper de proporții corporale, de frumusețe, de stil de viață. Un studiu realizat de către cercetătorii de la Unviersitatea Sussex susține că fetele expuse imaginilor cu Barbie manifestă o stimă de sine scăzută și o mai mare dorință de a avea forma corpului mai subțire decât celelalte fete care au participat la studiu.

Și aici cred că avem dovada faptului că există un impact negative în a oferi copiilor repere de frumusețe imposibil de atins, care conduc la maturitate, chiar spre depresie.


Fiecare femeie adultă consideră normalitate, la un moment dat să se machieze sau să țină cure de slăbire pentru a arăta mai bine, însă acest tip de comportament nu este de dorit în cazul copiilor, despre care știm că imită tot ceea ce văd, așa cum repetă tot ce aud.

Și aici este necesară responsabilizarea părinților, înțelegerea faptului că nu este rău dacă oferă o Barbie copilului său, dar este bine ca acesta să știe că există și o alternativă. Odată ajuns adult, copilul va putea decide pentru sine, însă criteriile și le stabilește încă din copilărie.

Poate există părinți care spun că își doresc ca ai lor copii să urmeze tiparul Barbie. Acestora le aducem la cunoștință că acest lucru este imposibil. Barbie, dacă ai fi un om real, nu ar putea supraviețui cu doar câțiva cm de intestine, o talie mai mică decât capul, nu ar putea sta în picioare.
  • Gâtul este aproape de două ori mai lung decât al unei persoane normale și cu mult mai subțire;
  • Talia are 40, 64 cm, mult mai puțin decât normele de 60 cm impuse modelelor de catwalk;
  • Picioare cu o mărime a unui copil, călcâie mult mai subțiri, poziție stând pe tocuri, ceea ce nu denotă o realitate de zi cu zi.
Lammily este alternativa care ne arată că suntem frumoși oricum arătăm, cu sau fără semne din naștere. Kit-ul de semne include celulită, acnee, vergeturi, pișcături de țânțari, vănătăi, care ajută părintele să explice mai ușor copilului despre aceste lucruri, învățându-l cum să prevină sau să trateze anumite imperfecțiuni ale corpului uman.


Lammily este și o păpușă educativă, dar și o păpușă cu emoții. Aceasta are semne de bujorei, care ne învață despre emoțiile puternice, de stânjenire, rușine, dar și lacrimi, care sunt dovadă de melancolie, tristețe, supărare sau bucurie.
Păpușa poate fi achiziționată de aici: www.lammily.ro

Comentarii

Postări populare