Produsele mele preferate de la Paula's Choice - sau cum am ajuns să folosesc numai fond de ten cu acoperire mică

Bună, dragile mele!


   A trecut ceva vreme de când nu am discutat despre îngrijirea tenului. Între timp, am adunat și mai multe informații, am testat produse noi și - cel mai important - am învățat să îmi cunosc și să îmi respect pielea. Acum știu ce nevoi specifice are tenul meu, ce îi face bine și ce nu și pot să împărtășesc cu voi, pe larg, rutina mea de îngrijire. 



   În adolescență, tenul meu era mixt, cu tendințe acneice ocazional și cu puncte negre în zona T. Bineînțeles, în acea perioadă l-am maltratat cu tot felul de loțiuni care mai de care mai puternice și pline de alcool, deoarece acelea promiteau să usuce coșurile și să mă scape de nesuferitele acelea de puncte negre. Desigur, efectul a fost exact opus. Tenul se usca foarte tare pe moment, ca mai apoi secreția de sebum să devină și mai abundentă. Era clar că ceva nu făceam bine. 

   Anii au trecut și eu am renunțat să îmi mai maltratez tenul cu tot felul de produse nepotrivite. Pur și simplu l-am lăsat în pace. Pielea mea a început să arate ceva mai bine, trecuseră anii critici, iar eu nu îmi băteam prea mult capul cu cremele și loțiunile potrivite. Apoi, am zărit primele linii fine: pe frunte și în zona buzelor și am spus STOP.

   Am început să caut informații despre produsele potrivite tipului meu de pielea, despre construirea rutinei de îngrijire care să întârzie apariția ridurilor și să îmi asigure o piele luminoasă și fără imperfecțiuni. 

   Am ajuns astfel la Paula's Choice și am cumpărat primul meu produs cu BHA. Rezultatele au fost fantastice în timp scurt și mi-am propus să introduc mai multe produse ale brandului în rutina mea de îngrijire. Unele au funcționat perfect, cu altele nu am fost compatibilă, dar astăzi știu exact ce mi se potrivește și împărtășesc cu voi, mai jos, favoritele mele:

1. Resist Optimal Results Hydrating Cleanser - este o loțiune de curățare a feței, solubilă în apă, care îndepărtează urmele de machiaj și impuritățile de pe față. Am cumpărat deocamdată varianta mini, dar mi-a plăcut tare mult, așa că voi trece curând la full-size. Principalul avantaj este că nu îmi usucă pielea și are o textură foarte plăcută. Este de asemenea un produs foarte, foarte spornic. 


2. Resist Weightless Advanced Repairing Toner - este o loțiune tonică, fără alcool, desigur, care are proprietăți anti-aging și totodată ajută la diminuarea punctelor negre. Textura este foarte lichidă, ca apa, nelipicioasă. Eu prefer să o folosesc cu o dischetă de bumbac, dar o puteți aplica și cu degetele. Îmi place acest produs în special pentru faptul că îmi calmează pielea și se absoarbe aproape instant.


3. Calm Redness Relief Mineral Moisturizer SPF 30 Normal to Oily Skin - unul dintre produsele vedetă în rutina mea de îngrijire. Folosesc în fiecare dimineață această cremă, pe față și gât. Când vine vorba despre creme pentru față cu SPF, îmi găsesc foarte, foarte greu ceva potrivit. 


   Am încercat și de la PC diverse formule până să ajung la aceasta. De la unele îmi lucea prea tare fața, altele nu le toleram aproape de ochi, iar altele lăsau urme albe. Acesta este perfectă! Chiar și în condiții meteo nefavorabile își face treaba grozav și e indetectabilă sub machiaj. 

4. Resist Daily Pore-Refining Treatment 2% BHA - este un produs tratament, care luptă în special cu punctele negre. Îl foloseam o dată la două zile, sau de două ori pe săptămână.


  Îmi curăță porii ca nimeni altul și astfel nu mai am erupții acneice decât foarte, foarte rar (în condiții de stres, sau când exagerez cu ciocolata). Momentan am pus acest produs pe pauză fiindcă am introdus un produs cu retinol în rutina mea.

5. Resist Weekly Resurfacing Treatment 10% AHA - tot un produs tratament, în special pentru combaterea ridurilor și uniformizarea pielii. La fel ca retinolul, acest produs face minuni pentru pielea mea efectiv peste noapte. 


   E genial. Îmi conferă luminozitate și pielea devine foarte uniformă și netedă. La fel ca produsul BHA, momentan acest tratament este în așteptare fiindcă folosesc retinol, dar o să îl reintroduc treptat în rutina de îngrijire. Îl folosesc o dată pe săptămână.

6. Clinical 1% Retinol Treatment - nu am cuvinte să exprim cât iubesc acest produs. După utilizarea lui am văzut cele mai bune efecte pe pielea mea. Ridurile fine sunt netezite după câteva folosiri, pielea e uniformă și luminoasă, iar porii nu mai sunt dilatați. Chiar și cei din jur mi-au complimentat tenul. 

    Este produsul meu preferat de la PC și de când îl folosesc nu mai am nevoie de fond de ten cu acoperire mare. Ba chiar îndrăznesc să apar machiată doar cu mascara și un strop de blush. E un sentiment minunat să poți să îți arăți pielea fără griji, fără complexe. 

7. Lipscreen SPF 50 - este un produs pentru protecția solară a buzelor. Multă vreme mi-am neglijat buzele, deși pielea lor este foarte sensibilă și îmbătrânește rapid. Astă vară m-am hotărât să încerc acest produs și de atunci suntem nedespărțiți. 

   Are o textură foarte emolientă, dar aderă foarte bine pe buze. Rezistă fără probleme 6-7 ore. Singurul dezavantaj ar fi gustul care nu e prea plăcut, dar sunt dispusă să trec peste acest mic inconvenient. 

   Acestea sunt produsele Paula's Choice pe care le folosesc acum și care îmi plac cel mai mult. Mi se potrivesc perfect și chiar au făcut diferența în ceea ce mă privește. 

   Vă las o poză cu mine, purtând un machiaj minimalist, cu un fond de ten cu acoperire mică (Chanel Les Beiges). 


Voi cum vă îngrijiți pielea? 

*postarea aceasta NU este sponsorizată. Opiniile îmi aparțin și sunt prezentate cu toată sinceritatea.

Comentarii

Postări populare