Cartea lunii - Onoare, de Elif Shafak

În ultima perioadă am avut mai mult timp pentru citit. Am devorat cu nesaț pagină după pagină din mai multe cărți care se aflau pe lista de așteptare și dintre toate, cea care m-a pus cel mai mult pe gânduri este Onoare, a autoarei Elif Shafak. Scriitoarea de origine turcă mi-a atras de multă vreme atenția, romanele sale fiindu-mi recomandate în repetate rânduri. Acum ceva vreme am citit Cele patruzeci de legi ale iubirii și mi-a plăcut în mod deosebit, lucru care m-a făcut să caut și alte cărți ale sale.


Chiar astăzi citisem undeva că pe perioada stării de urgență impusă de pandemie violența domestică a crescut în România cu 60%. Procentul mi se pare uriaș și cu greu îmi pot imagina cum e viața pentru femeile care nu au altă variantă decât să locuiască sub același acoperiș cu cel care le abuzează. Problema violenței, a pedepselor aplicate femeilor pentru a spăla onoarea familiei, este tratată și în acest roman al lui Elif Shafak

Onoare reunește poveștile a trei generații, desfășurate pe mai multe planuri. Un sat kurd izolat, de lângă Eufrat, Istanbul și Londra, unde Esma, o tânără de origine kurdă deapănă firul poveștii familiei sale. Viețile lor, umbrite de crimă, reguli nescrise menite să apere onoarea familiei cu orice preț, dar și razele de speranță născute din iubire, toate se împletesc în paginile cărții care explorează realitatea crudă a lumii musulmane, atât de diferită de ceea suntem obișnuite să vedem în jurul nostru.

În roman am descoperit că, oricât de ireal ar părea, contemporane cu noi sunt și femei pentru care momentul nașterii, atunci când bebelușul este o fetiță, devine cel mai crunt blestem. Și totuși există, într-o comunitate unde femeia trebuie să fie supusă regulilor stricte, iar libertatea de alegere, atunci când se află față în față cu mentalitățile tradiționaliste, este inexistentă.

Cartea tratează și impactul produs în viețile protagoniștilor în momentul în care normele rigide după care și-au ghidat întreaga existență se află față în față cu libertatea Occidentului. Elif Shafak arată cu măiestrie și sinceritate toate aspectele multiculturalității. Rasism, xenofobie, sexism, comunități dominate de patriarhat, toate acestea se regăsesc în paginile romanului care îmi arată încă odată de ce nu trebuie niciodată să ne întoarcem privirea de la dramele celor de lângă noi. 

Comentarii

Postări populare