Chanel Le Rouge Duo Ultra Tenue, cel mai rezistent ruj pe care l-am încercat vreodată

 Noi, cele care iubim machiajul, dar mai ales cele care adorăm să purtăm ruj ori luciu de buze, simțim în această perioadă că suntem nevoite să renunțăm la această parte a cochetăriei feminine, evident, din pricina măștii pe care trebuie să o purtăm pentru a ne proteja, pe noi și pe cei dragi. Cu toate acestea, în aer liber sau în condiții speciale, putem sta și fără mască și implicit. Putem să ne bucurăm din nou de rujul preferat. Problema intervine atunci când trebuie să alegem produsul pentru buze care să rămână intact și sub mască, să nu se întindă ori să se transfere pe materialul măștii, astfel încât să ne păstrăm aspectul impecabil. Ei bine, mă consider norocoasă, pentru că am descoperit acum câțiva ani rujul perfect și astfel mă pot bucura în contextul actual de buze colorate fără grija că machiajul meu se va strica în vreun fel.


Așa cum ați văzut și în titlu, este vorba despre Chanel Le Rouge Duo Ultra Tenue, un ruj care ar merita să fie mult mai cunoscut și mai popular. Până acum am avut patru nuanțe ale acestuia, dintre care una în varianta de acum câțiva ani, pe când produsul avea un alt ambalaj și o formulă ușor diferită față de cea din prezent, însă la fel de calitativă.

Să vă povestesc de ce îmi place atât de mult.

Dintre toate produsele de machiaj, rujul este cel pe care îl folosesc cel mai des. Dețin numeroase formule, texturi și culori și le alternez în funcție de eveniment sau starea de spirit. Până să descopăr Chanel Le Rouge Duo Ultra Tenue, nu eram adepta rujurilor foarte rezistente deoarece textura lor mi se părea neplăcută și îmi uscau îngrozitor buzele. Odată cu acest ruj, totul s-a schimbat.


Produsul are două capete, unul conține un ruj lichid colorat, iar celălalt conține un luciu transparent care trebuie aplicat peste culoare. Evident, aspectul final nu va fi unul mat, însă eu nu fac parte din categoria femeilor care țin neapărat ca rujul pe care îl poartă să fie mat, ci mai degrabă consider că un strop de luciu oferă un aspect mult mai tineresc buzelor.


Revenind la rujul Chanel, textura este una foarte plăcută. Partea colorată este ca o cremă foarte pigmentată, astfel încât cu un strat foarte subțire obțin saturația maximă a culorii. Mirosul este minunat, vanilat, și mi-ar plăcea să găsesc cândva un parfum care să aibă fix aceeași aromă. După ce rujul colorat se usucă pe buze (circa 30 de secunde), este necesar să aplic luciul. Acesta are o textură de gel, este nelipicios și asigură un luciu minunat, ca de oglindă. Sigilează partea colorată și face purtarea rujului foarte confortabilă.

Odată ce am terminat aplicarea celor două părți ale produsului, pot avea certitudinea că rujul nu se va mișca, nu se va transfera și nu își va schimba aspectul până la demachiere. Pot să beau, să mânânc, să fac orice doresc, fără să fiu stresată cu privire la ruj. Cel mai mare avantaj însă este faptul că indiferent câte ore port produsul, acesta nu usucă absolut deloc buzele. Personal, nu am mai întâlnit la niciun alt brand această textură la produsele pentru buze, deși am încercat sute de-a lungul anilor.

În momentul actual am în trusa de machiaj trei nuanțe: 104 Bright Raspberry (un roșu zmeură absolut delicios pentru care am primit complimente la fiecare purtare), 43 Sensual Rose (o nuanță deosebită de roz-mov prăfuit, ”culoarea cărnii” cum i se mai spunea cândva) și 124 Soft Candy (un roz deschis inocent și liminos). Nuanțele mai închise au pigmentul cel mai puternic, iar rujul în nuanța de roz deschis este ceva mai translucid, însă odată uscat acoperirea este la fel de mare. Nu aș putea să aleg culoarea preferată, îmi plac foarte mult cele trei, iar în trecut am mai avut și nuanța 54 Strawberry Red (un roșu în culoarea căpșunilor coapte, așa cum îi spune și numele). Evident, am pe lista de dorințe mai multe nuanțe, mai ales că recent Chanel a lansat câteva culori noi pentru acest ruj.

În România găsiți Chanel Le Rouge Duo Ultra Tenue la magazinul Chanel din Băneasa Shopping City din București (se poate comanda și online din câte știu), iar dacă doriți să achiziționați online din străinătate, eu prefer Haute Parfumerie Place Vendome din Belgia.

Voi ați încercat Chanel Le Rouge Duo Ultra Tenue? Ce rujuri preferate aveți? 

Comentarii

Postări populare