Bucurii olfactive. Șapte parfumuri pe care să le porți în sezonul rece

Trăim vremuri ciudate, atât de diferite față de cele cu care eram obișnuiți. Activitățile odinioară banale, cum ar fi ieșitul în oraș, pentru a lua cina la restaurantul favorit, o vizită la cinema sau o sesiune relaxantă de cumpărături sunt acum imposibil de realizat. Și totuși, există atâtea plăceri și bucurii care ne-au rămas! Cred că de fapt acum ar trebui să învățăm cu toții să ne regăsim, să ne bucurăm de momentele de introspecție, de clipele petrecute cu noi înșine, dar și cu familia.

Personal, am observat că pandemia de coronavirus m-a determinat să fiu mai atentă la ce e în jur, fie că vorbim de lucrurile care îmi bucură privirea sau de cele care aduc provocări simțului olfactiv. Așadar, cu toate că această perioadă mi-a răpit oportunitatea de a face multe dintre lucrurile care îmi plac, o pasiune dragă mie la care nu a trebuit să renunț este parfumeria. Fie că stau în casă, merg la serviciu sau ies doar pentru strictul necesar, parfumul este nelipsit. Îmi place să descopăr noi arome, să le aflu poveștile, să mă las purtată de starea aceea atât de plăcută pe care o conferă un parfum special.

Pentru că sezonul rece mi se pare ideal pentru a descoperi noi arome, în colaborare cu parfumeria Elysee, vă povestesc despre câteva parfumuri menite să însoțească cele mai plăcute clipe. Așadar, vă invit într-o nouă călătorie olfactivă prin care să descoperiți…

…Un parfum pentru zilele cu lumina aurie

L’Orée du Bois - JACQUES FATH

L’Oree du Bois este o rochie pe care Jacques Fath a creat-o pentru nunta Ritei Hayworth. Pentru parfumierul Luca Maffei, culoarea aurie o reprezintă pe această actriță, un adevărat star american, plin de senzualitate. Din acest motiv, el a creat un acord olfactiv ce simbolizează această culoare.

”Culoarea și senzația oferită a fost dată de culoarea aurie, motiv pentru care am ales să folosesc flori de mimoză. Șofranul, împreună cu note de miere, scot în evidență căldura emanată de această floare. Apoi parfumul capătă note de mosc, iar lemnul de santal îi oferă acestuia un siaj cremos, lemnos, influențat și de notele de piele”, explică parfumierul Luca Maffei.

Note de top: bergamotă, mandarin, neroli

Note de mijloc: absolut de mimoză, absolut de floare de portocal, ylang-ylang

Note de baza: miere, ambră, mosc, cashmeran, lemn de santal, Gold acord

 

…Un parfum pentru o zi cu ploaie

Creative Inspiration - STATE OF MIND

Pentru a trăi o viață bazată pe creativitate trebuie să scăpăm de teama de a greși. Unele persoane simt ploaia, altele doar se udă. Unele persoane miros parfumuri bune, altele, prin intermediul parfumurilor, călătoresc spre destinații exotice din imaginația lor.

Note de top: bergamotă, ceai oolong, iris

Note de mijloc: cherry pepper, iasomie, pudra de orez

Note de bază: mosc, lemn de santal, lemn dulce

 


…Un parfum pentru primii fulgi de nea

 DOLLS - Moth and Rabbit



”Un parfum purtat de culori vii, extravagante și o poveste ireală despre dragostea fără compromis: toate consumându-se, înconjurate de nebunie. Un parfum greu, având în preponderență note animalice întrerupte de mirosul subtil și ușor de zăpadă; ce miros respingător, atât de atractiv în culori, atât de ireal” - Mark Buxton.

 Note de top: floare de cireș, geranium, davana

Note de mijloc: ylang-ylang, flori de măr, trandafir

Note de bază: ambră, mosc, lemn de santal

 

…Un parfum doar pentru tine

Natural Elegance - STATE OF MIND



Secretele frumuseții, împărtășite de Audrey Hepburn: Pentru a avea ochi frumoși, uită-te după persoane generoase din jurul tău. Pentru a avea o talie subțire, împarte mâncarea cu cei ce sunt înfometați. Pentru a avea un păr frumos, lasă un copil să-și treacă degetele prin părul tău. Pentru a avea o stare de liniște, plimbă-te conștient de faptul că niciodată nu te plimbi singur. Frumuestea unei femei nu stă în hainele din garderoba ei ori în felul cum îi stă părul, ci în ochii ei, poartă către inima sa.

Note de top: ceai verde yunnan, caise

Note de mijloc: ambroxan, iasomie, osmanthus

Note de baza: paciuli, mușchi de stejar



…Un parfum care sa te încălzească

1978 Les Bains Douches - LES BAINS GUERBOIS

Paris, 1978 și încă o noapte nesfârșită într-unul dintre cele mai sălbatice cluburi de noapte din lume. Simte-i parfumul pudrat. La parter este un Negroni Yuzu pentru ea și un Whiskey Sage pentru mine. Fumul des de tutun face ca totul să para magie. Așezându-mă pe barul din lemn de cedru, o privesc cum se mișcă pe ringul de dans. Mirosuri de smirnă, vanilie, paciuli și trandafir oriental aleargă prin capul meu. Deși închid ochii o secundă, Bains Douches nu doarme niciodată.



Note de top: yuzu, portocală amara, cardamon, whisky, davana

Note de mijloc: salvie, trandafir, heliotrop, tutun blond

Note de bază: smirnă, vanilie, mate, mosc, ambră, lemn de cedru, paciuli



…Un parfum care te face să visezi

Tendre Nuit - ISABEY

Este ora 3 dimineața, în Paris. Ea stă pe marginea patului ei într-o cameră plină de senzații. Iubirea plutește în aer, dulce și senzuală ca un trandafir de noapte. O adiere caldă patrunde de pe balcon în cameră și îi mângâie pielea. Noaptea este plină de tandrețe, iar viața ei este un vis.



Note de top: migdale, piper roz

Note de mijloc: ulei de trandafir, absolut de trandafir, seminte de ambrette

Note de bază: ambroxan, casmir, benzoina, extract organic de vanilie (vanilla co2)

 



…Un parfum pentru zilele fericite

Rosso Epicureo- JACQUES FATH

Numele italian al parfumului este un indiciu despre originile parfumierului. Având o culoare specială, precum pruna, Rosso Epicureo celebreaza "La Joie de Vivre". Este un stil de viață, un mod de a gândi, o filozofie "Epicureană", transmisă de acest parfum plin de viață, cu un acord de Kir Royal.

Note de top: acord kir royal, portocala amaruie, bergamota, pruna

Note de mijloc: absolut de tuberoza, trandafir de damasc, flori de portocala, iasomie, ylang-ylang

Note de bază: paciuli, ambră, vanilie, mosc


Vouă ce parfum vă bucură ziua?

Comentarii

Postări populare