O poveste dulce! Ciocolata Milka aniversează 120 de ani

 Iubesc ciocolata de când mă știu. Îmi plăcea să o savurez atunci când eram copil, iar odată cu trecerea anilor dragostea mea pentru acest deliciu dulce a crescut. Ciocolata mă însoțește în momentele fericite, dar și în cele mai puțin plăcute. Îmi ține companie la o ceașcă de cafea sau de ceai și mă răsfață când am o zi obositoare. Lucru evident – ciocolata este magică, iar astăzi povestim despre unul dintre cele mai cunoscute nume ale industriei: Milka. 



Anul acesta Milka împlinește 120 de ani. Peste un secol dedicat ciocolatei de bună calitate! Pare aproape ireal, însă ce mi se pare cu adevărat fascinant la Milka este faptul că majoritatea dintre noi avem amintiri cu faimoasa ciocolata. E ca un liant al generației noastre. În fond, cine nu s-a bucurat măcar o dată de un sortiment Milka? 



Îmi amintesc cu dulce nostalgie despre anii copilăriei, când, de sărbători ori cu prilejul zilei mele de naștere, scotoceam nerăbdătoare în pungile cu cadouri după ceva dulce. De îndată ce zăream un colț de ambalaj mov un lucru era sigur: urma să mă delectez cu o porție delicioasă de ciocolată Milka. Desfăceam cu grijă ambalajul, fiindcă îmi plăcea mult să modelez diverse figurine din staniolul ciocolatei, apoi îmi luam câteva pătrățele. Întotdeauna îi păstram și mamei o porție, pe care o ascundeam undeva în birou, printre caietele de școală – acesta fiind micul nostru secret, un soi de vânătoare de comori. Curios lucru, acum, adult fiind, ciocolata de regulă nu mai rezistă până a doua zi, dacă o am în casă, așa că orice încercare de a ”organiza” o vânătoare de comori cu final dulce ar fi din start sortită eșecului. 



Nu aș știi să spun ce sortiment Milka îmi place cel mai mult, însă vă spun cu mâna pe inimă că atunci când încep o tabletă de Noisette devin irațională. Gustul acela bogat de alune alăturat ciocolatei cu lapte este pur și simplu irezistibil. Îmi plăcea enorm și o ediție de vară de acum câțiva ani: Milka cu lapte și cremă de mentă... mmm... tare mi-ar plăcea să o regăsesc pe rafturile magazinelor. Nu mă plâng însă prea tare, varietatea dulciurilor Milka e acum atât de bogată, încât cu greu pot alege un singur sortiment preferat. Biscuiți, cremă tartinabilă, înghețată răcoritoare și napolitane, toate vin la pachet cu gustul acela specific, pe care îl recunoști cu ochii închiși. În plus, prăjiturelele sau biscuiții cu cremă Oreo pot oricând să înlocuiască un desert pe care nu ai mai avut timp să îl pregătești. Dacă ai și un strop de creativitate, poți improviza și combina dulciurile Milka, astfel încât să obții ceva unic și inedit. Așază-le pe o farfurie colorata și gata! Oaspeții tăi o să plece la pachet cu un zâmbet larg pe față.

 


Să vă spun un secret: din când în când, îi dau și cafelei să ”guste” puțină ciocolată Milka. În ceașca de espresso, chiar înainte să torn cafeaua, pun un pătrățel de ciocolată cu lapte sau albă. Dacă mă simt ceva mai îndrăzneață, optez pentru Darkmilk. Lichidul fierbinte topește apoi ciocolata, iar aceasta se îmbină cu aroma de cafea. Rezultatul final este... ei bine, trebuie să încercați și voi, nu mă credeți pe cuvânt! 

 

Voi ce sortimente de dulciuri Milka iubiți? Care sunt cele mai dragi amintiri despre ciocolată? 


#BUZZMilka

 

 

Comentarii

Postări populare