Breaking

marți, 21 ianuarie 2020

MACHIAJ PASTEL! CE AM ALES DIN COLECȚIILE DE PRIMĂVARĂ DE LA CHANEL ȘI GUERLAIN

Poate că afară temperaturile încă oscilează în jurul valorii de zero grade Celsius, însă mie îmi este deja gândul la primăvară, iar colecțiile de machiaj care au apărut deja îmi alimentează dorința de a purta nuanțe pastelate și luminoase. 
 
Dacă în sezonul rece iubesc să port pe buze nuanțe de roșu, vișiniu sau mov prună, odată cu primăvara mă atrag rujurile în diverse nuanțe de roz, cu aspect luminos și proaspăt. 
 
Colecțiile de machiaj lansate de Chanel și Guerlain pentru primăvara anului 2020 mi-au stârnit interesul și, cu toate că mi-aș fi dorit ca lista de cumpărături să fie mai mare, m-am limitat la câteva produse. 
 

 

Guerlain Spring Cherry Blossom - o colecție inspirată de florile de cireș vine cu nuanțe delicate de roz în ceea ce privește rujurile, dar și cu ambalaje de excepție pentru pudra Meteorites sau parfumul Aqua Allegoria Flora Cherrysia. Din colecție fac parte și un produs pentru ten, tip ulei în apă, dar și o bază de machiaj din gama L'Essentiel. Eu am ales un ruj, în nuanța nr. 61, un roz intens, mat, dar cu un aspect luminos, catifelat. 
 
 
Am ales pentru el carcasa Fancy Blossom, decorată cu flori de cireș, pe fundalul unui cer albastru. O minunăție! 
 

 

 
Textura este plăcută, ușor de aplicat, cu pigment puternic dintr-un singur strat. Aspectul final este mat, dar nu uscat, ci mai degrabă ca de catifea. Rezistă pe buze peste 6-7 ore, dacă nu mănânc ceva uleios, iar după demachiere nu mi-am simțit buzele uscate. 
 
 
În afara ambalajului, detaliile batonului de ruj mi se par deosebite. Priviți:
 
 
 
Din colecția Chanel Desert Dream am ales un fard de pleoape. Nuanța mea este 26 - Quartz Rose, pe care am ales-o cu ajutorul lui Steven de la Place Vendome Haute Parfumerie Wevelgem, Belgia, magazinul meu favorit. Produsul este un fard de pleoape lichid, foarte rezistent, care se aplică perfect cu degetele, în câteva minute. Nuanța pe care am ales-o este un roz pudrat, cu irizații, cu un aspect foarte luminos, dar fără să fie sclipicios, astfel încât se poate purta și pe timpul zilei.
 
 
Textura este foarte similară cu a unui ruj lichid, însă produsul este cumva... mai uscat. Aplicarea se face ușor, cu degetele sau cu o pensulă sintetică. Fardul se usucă rapid, însă lasă destul timp pentru omogenizare și difuzare în piele.
 
 
Un alt produs Chanel pe care l-am ales, care face parte din colecția Rouge Allure Camelia, este rujul în nuanța 337 Camelia Rose. Recunosc, m-a atras mai întâi povestea, ambalajul deosebit și desigur, numele. Al doilea prenume al meu este Camelia, așa că ideea de a avea în poșetă un ruj care îmi poartă numele mi s-a părut atrăgătoare. Rujul vine în clasicul ambalaj negru, lucios, al rujurilor Chanel, însă are embosată o camelie la un capăt.
 

 

 
Culoarea rujului este una dintre cele mai frumoase nuanțe de roz pe care le-am avut vreodată. Delicată, dar totuși cu suficient pigment, luminoasă și ușor de asortat. Textura este foarte plăcută, parcă se topește pe buze la aplicare. Totodată, menține buzele hidratate pe parcursul purtării. Rezistența este medie, undeva la 5 ore până să necesite o reaplicare.
 
 
 
Pentru că sunt o fată de modă veche, ador să folosesc creion contur pentru buze, iar cei de la Chanel au reformulat creionul lor pentru buze, lansând câteva nuanțe odată cu colecția din care face parte rujul meu. Am ales nuanța 196 Rose Poudre, care se potrivește cu ambele rujuri pe care le-am achiziționat. 
 
 
În mijloc se află creionul, stânga este rujul Chanel, iar în dreapta cel Guerlain. Creionul se aplică ușor, iar odată aplicat rămâne pe buze până la demachiere, fiind extrem de rezistent.
 
Vă plac aceste produse din colecția de primăvară? Ce v-a atras atenția?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu