Breaking

miercuri, 29 ianuarie 2020

UN FARD DE OBRAZ CA NICIUN ALTUL - CARON ROSE POUDRE

Fondată în 1904, casa Caron avea să revoluționeze domeniul parfumeriei și al cosmeticelor atât în Franța, cât și în Statele Unite ale Americii, mai târziu. În vreme ce parfumurile Caron se numără printre favoritele mele, cosmeticele casei m-au atras cel puțin la fel de mult. Cu ambalaje elegante, din metal, care amintesc de eleganța damelor de odinioară, pudrele și fardurile de obraz Caron mizează pe formule de excepție și nuanțe naturale, clasice, care nu se demodează niciodată.
 
Prima mea pudră liberă Caron am primit-o cadou de o prietenă dragă, apoi a urmat și a doua, pentru că textura incredibil de fină și mirosul splendid de trandafiri m-au cucerit pentru totdeauna. De ceva timp, îmi era gândul și la fardurile de obraz pe care îmi doream mult să le încerc. 
 

 

De curând, dorința mi-a fost îndeplinită, odată cu inaugurarea magazinului Beautik din Timișoara. Mare mi-a fost bucuria când am văzut standul cu produse de machiaj Caron. Încântată, am testat nuanțele de fard de obraz, iar nuanța care mi-a furat privirea a fost fost Rose Poudre. Cum îi spune și denumirea, fardul are o nuanță roz prăfuit, cu reflexii roz-aurii, greu de descris sau surprins în fotografii. Trebuie încercată pe piele pentru a-i surprinde frumusețea. 
 
Fascinată de miresmele din jurul meu, nu l-am achiziționat atunci, ci am cumpărat un parfum, Molinar Vanille, dar gândul mi-a rămas la fardul Caron. 
 
La a doua vizită în Beautik, eram sigură că fardul de obraz trebuie să fie al meu, așa că am rugat-o pe domnișoara de acolo să mi-l pregătească. După ce am testat din nou câteva minunății parfumate (ahhh... mi-a rămas gândul la Zoologist Chameleon și la Houbigant Mon Boudoir, dar și splendida migdală din Almond Harmony de la House of Oud), am plecat fericită cu noul meu produs Caron.
 
Cu greu m-am abținut să nu-l deschid până, acasă, dar odată ajunsă, experiența a fost cu atât mai plăcută. Mirosul splendid de trandafiri, caracteristic pentru caron, se simțea încă dinainte să deschid cutia. Înăuntru, fardul se găsea într-o husă de catifea, alături de o pensulă din păr natural pentru aplicarea produsului și o mică broșură cu instrucțiuni. Fardul se află într-un ambalaj metalic, pe care este gravată emblema Caron și un model geometric. Ce frumusețe! Ah, unde sunt ambalajele de altădată? 
 
 
Textura este foarte plăcută, parcă se topește pe piele, îmbinându-se armonios cu nuanța tenului meu. Odată aplicat, fardul are un aspect luminos, dar foarte natural. Pe principiul ”arăți bine, dar nimeni nu știe de ce”. Categoric, nimeni nu o să observe nuanța fardului tău, ci îmbujorarea naturală a obrajilor, iar mie exact asta îmi place.
 
Cândva, citisem că cei de la Caron produceau și rujuri, însă nu am găsit fotografii. Tare mi-ar fi plăcut să se găsească și azi în portofoliul firmei! 
 
Vouă ce produse cosmetice vă fac inima să bată mai tare?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu