Buna seara dragile mele cititoare!
Mi-a fost tare dor de voi! Iata ca din nou am fost nevoita sa fac o pauza lunga, insa de multe ori lucrurile care ni se intampla in viata ne forteaza sa ne oprim, sa tragem adanc aer in piept si apoi sa stam pur si simplu o vreme, cat sa ne punem ordine in ganduri si sa ne incarcam iar cu puterea de a merge mai departe. O astel de perioada m-a facut sa stau departe de voi, insa imi doresc din tot sufletul sa va gasesc la fel de dornice sa comunicati cu mine, sa imi impartasiti intamplarile ce va impodobesc viata. Ca sa vedeti ca nu am stat degeaba cat am fost absenta de pe blog, va spun ca am citit. Mult. Cu drag. Cu patima. Cu inima deschisa. Am descoperit carti deosebite despre care mi-e mai mare dragul sa va povestesc acum. Una dintre ele e "A treisprezecea poveste" de Diane Setterfield. Cartea aceasta e foarte speciala dintr-o multime de motive. Primul dintre ele ar fi faptul ca a fost prima mea "blind date" in materie de carti. O prietena draga mi-a trimis-o gandindu-se ca imi va placea (multumesc Brigi!!!) si a avut maaare dreptate! Apoi, un alt motiv pentru care e speciala e faptul ca actiunea e plasata in Anglia, una dintre tarile mele preferate, mai exact e vorba despre personaje ce traiesc in conacuri cu pereti vechi, mustind de secrete.
Sa va mai spun ca personajele principale traiesc inconjurate de carti?
Ca e vorba despre doua gemene cu ochi verzi si plete roscate ce se comporta foarte ciudat si atipic pentru acele vremuri?
V-am starnit curiozitatea?
Hai sa va arat si ce spun cei de la libraria online Libris despre carte:
Actiunea se despatureste incet, pliurile povestii sunt la inceput atat de stranse incat nu ai idee ce urmeaza sa descoperi la urmatoarea pagina. Totusi, stilul in care e scrisa cartea nu are nimic de-a face cu stilul cartilor de suspans, sau a celor politiste, cu actiune alerta si rapida. "A treisprezecea poveste" e scrisa intr-un stil molcom, ca o ploaie englezeasca ce curge incet, lasand urme reci pe ferestre.
Diane Setterfield contureaza atent personajele, ne dezvaluie un hublou spre sufletul lor, astfel inca din primele pagini am empatizat cu Margaret Lea, personajul principal. Mai apoi, cand Vida Winter incepe sa isi spuna povestea, imaginile pe care le deseneaza in mintea mea devin incredibil de reale, o data cu personajele simt fiori pe sira spinarii, simt mirosul ploii, simt caldura fumului in momentul care sunt fara in fata cu scena incendiului. E incredibil cat de palpabil reuseste sa devina totul.
Fiecare fraza ascunde o fantoma, cuvintele pazesc secrete, dar le si dezvaluie deopotriva. Spre finalul cartii, cand adevarata poveste a Videi Winter a iesit la iveala, am fost pur si simplu uimita de felul in care autoarea s-a jucat de-a v-ati ascunselea cu mine aruncandu-mi indicii evidente, apoi mutand firul povestii pana cand uitam de micuta bucatica de adevar pe care o descoperisem anterior. Atmosfera gotica invaluie intreaga poveste si pana la final am pus suflet in fiecare pagina a cartii, ba chiar am recitit pasajele care mi-au placut cel mai mult. Sa va arat cateva:
"Spune-mi adevarul!" sunt cuvintele care le leaga pe celebra scriitoare Vida Winter si pe tanara autoare de biografii Margaret Lea, facandu-le sa-si vada destinele in oglinda. Vida Winter le-a dat jurnalistilor nu mai putin de nouasprezece variante contradictorii ale biografiei ei bantuite de vechi si periculoase secrete de familie. Margaret Lea si-a facut o profesie din a inlatura carnea fictiunii si a descoperi scheletul faptelor reale, intrucat ii plac povestile de moda veche, cu finaluri fara echivoc. Secretele adanci, iubirile netraite, fantoma geamanului pierdut reprezinta puntea de legatura intre cele doua personaje. Cand se uita in oglinda, fiecare zareste chipul indurerat al altcuiva. Impreuna, Vida si Margaret vor strabate hatisurile unei istorii personale ce oscileaza intre nebunie si dragoste obsesiva, intre minciuna si jumatati de adevar. Treptat, paginile albe ale enigmaticei povesti-- a treisprezecea-- pe care scriitoarea nu vrea sa o depene isi vor dezvalui taina.Ce spun eu? Am citit cu mare drag "A treisprezecea poveste", mai ales pentru ca am avut varianta in limba engleza si astfel nu am pierdut nimic din magia tesuta de autoare, magie ce isi pierde uneori din stralucire odata cu traducerea.
"Do they sense it, these dead writers, when their books are read? Does a pinprick of light appear in their darkness? Is their soul stirred by the feather touch of another mind reading theirs? I do hope so. For it must be very lonely being dead. "
Do you know the feeling when you start reading a new book before the membrane of the last one has had time to close behind you? You leave the previous book with ideas and themes–characters even–caught in the fibers of your clothes, and when you open the new book, they are still with you"Citind aceste fragmente am simtit ca "A treisprezecea poveste" a fost pur si simplu scrisa pentru mine. Am simtit ca pasiunea mea pentru carti a fost transpusa in scris, ca ma regasesc atat de bine intre paginile cartii, incat mintea mea a absorbit ca un burete fiecare fraza. Va recomand din tot sufletul sa cititi cartea si apoi va invit sa imi povestiti despre ea, despre ce vi s-a parut mai frumos intre paginile ei, despre ce nu v-a placut. Cautand mai multe informatii despre carte, am descoperit ca BBC a realizat si un film omonim, iar in rolul Videi Winter joaca Vanessa Redgrave. Filmul a zugravit foarte bine in imagini intamplarile din carte, insa unele lucruri au fost lasate pe dinafara, si e pacat sa incepeti cu filmul. Recomand sa va desfatati intai cu placerea unei lecturi deosebite. Voi cu ce carti v-ati bucurat sufletul in ultima perioada? Daca doriti sa cititi si alte recenzii ale unor carti minunate, va invit sa le vizitati si pe prietenele mele bloggerite:
Lorellei- http://lorellei93.wordpress.com/
Ana Maria - http://unghiutelemele.blogspot.ro/
Iulia - http://iuliabeldean.blogspot.ro/
Lavinia Monica- www.clmblog.info
Va imbratisez! 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu